joi, 25 decembrie 2008



Craciunul, prin ochii mei...

Încă de dimineaţă am fost răsfăţat cu un cadou, zăpada albă sclipitoare, ce mi-a înseninat mintea şi inima. Ce mod poate fi mai minunat de a sărbători Crăciunul,decât să încep prin a-L lăuda pe Dumnezeu, pentru acest alb desăvârşit ce-mi încântă privirea? A venit ziua naşterii lui Isus, creaţia zâmbeşte, se bucură şi celebrează venirea Salvatorului, ce a venit să ne aducă vestea bună în mijlocul acestei lumi ce şi-a pierdut direcţia. De aici începe adevărata istorie, eliberarea de aici vine, încă o dată mă pot bucura că în El am găsit, tot ceea ce o viaţă am căutat.

Deşi sunt răsfăţat cu atâtea cadouri, ma întreb, ce-i ofer eu Mântuitorului meu? Care e cadoul meu pentru cel mai mare dar oferit? Ce aş putea să-I dau eu, un simplu om, cu multe defecte şi eşecuri, ce pot să-i ofer unui Fiu de Dumnezeu? Răspunsul e total neaşteptat, prea mărunt şi prea uşor, El vrea doar inima mea, mă vrea pe mine aşa cum sunt. El nu caută la mine realizări, câte reuşite am sau cât de mare e cunoaşterea ce-am dobândit-o. Nu. El astea le are deja din plin, cunoaşte fiecare mic detaliu al acestui Univers, toată cunoaşterea e la picioarele Lui. Ci El vrea o inimă curată, o viaţă trăită cu El şi prin El. Ce-mi place la Isus e că deşi acum sunt imperfect, plin de impurităţi şi de o grămadă de lucruri ce trebuiesc schimbate, Isus ştie ce voi deveni dacă trăiesc prin El, ştie foarte clar ce potenţial am. Ăsta e harul ce sfidează orice logică umană, asta e dragostea neînţeleasă de noi, dar prea simplă pentru El.

Când mă gândesc la dragostea ce a avut-o pentru mine, că m-a iubit atât că a venit în lume ca să-mi ofere mântuirea Sa, eşecul şi temerile nu-şi mai fac loc, nemulţumirea se transformă într-o reală bucurie, o bucurie neştearsă, prezentă mereu în mine în ciuda oricărui obstacol apărut în cale. Aşa cum sunt pot trăi cu bucurie, savurând fiecare clipă oferită, pentru că El a adus victoria în viaţa mea.

Ce-mi doresc de acest Crăciun? Vreau să mă bucur de familia în care Dumnezeu m-a pus, să savurez fiecare clipă ce o petrec cu ei, nu doar să primesc dragostea lor, ci s-o ofer şi eu. Sunt mulţumitor şi pentru fraţii ce Domnul mi i-a dăruit şi de părtăşia ce împreuna o avem,ca o adevărata familie a cerului. Dar, dincolo de toate, cel mai mult îmi doresc să fiu o oglindire a Celui ce m-a iubit şi m-a salvat, jertfindu-se pe Sine Însuşi pentru mine. Sunt ceea ce sunt datorită Lui şi vreau să-mi arat gratitudinea, prin felul cum trăiesc. Aşa cum Newton spunea odată: “Dacă am văzut mai departe, este pentru că am stat pe umerii giganţilor”, eu astăzi pot spune: “Dacă am văzut mai departe frumosul vieţii în mijlocul suferinţei, e pentru că Isus m-a purtat pe umerii Lui giganţi şi m-a făcut învingător”.

marți, 16 decembrie 2008



E asa de greu sa descrii in cuvintele noastre sarace, macar putin din ce va urma in mostenirea viitoare. Din motivul asta am meditat la lucrul asta multe zile si, dupa aceasta munca asidua a gandului, postez niste cuvinte prin care vreau sa redau calatoria spre cer, eu l-am numit zbor. Cand spun zbor ma gandesc la toate eforturile ce le facem, prin puterea Lui, ca intr-o zi sa ne bucuram pe veci de El. Asa ca sa ne pregatim de zbor, sa nu uitam ca tot ce facem are valoare eterna inca de pe acum.

ZBORUL SPRE CER

Vreau să-mi iau zborul
Spre zarea întinsă, nesfârşită
Să trec de norii ce se văd
Lăsând în urmă tot ce mişcă

O culoare albastră perfectă
Senină ca o proaspătă lacrimă
Umple norii de fundal
Fundalul speranţelor febril căutate
De o întreagă lume rătăcită

Norii ce se întind în faţa ochilor mei
Sunt o fărâmă din ce va urma
Dovada vie că voi putea să admir
Marea Operă a Artistului Neîntrecut

Acesta e tainicul meu vis
Să decolez cu aripi venite de sus
Special construite pentru zborul final
Victoriosul apogeu al vieţii trăite frumos


Acum mă pregătesc să-mi iau avânt
Aripile-mi sunt aproape gata
Şi-aştept să fie perfect şlefuite
De Cel ce mi-a arătat cum să le încep

Se apropie momentul glorios
Sunt plin de frică şi emoţie
Dar când privesc cerul zâmbesc iar
Şi-s mai aproape cu fiecare clipă

Înapoi nu mai privesc
Eu plutesc uşor spre cer
Fără griji şi fără temeri
Ca o pană-n linul vant

Zbor, zbor, zbor!
Ce bucurie nedescrisă
Pe aripile Tale mă porţi
Eu nu mă tem căci Tu mă ţii

Trec de norii ce se văd
Şi las în urmă galaxii, planete
Mă-ndrept spre nestinsa strălucire
Sursa, ce toate acestea în lume le-a pus

Tu veghezi asupra zborului meu
Ştiind că prăbuşirea nu poate avea loc
Cu ochii îndreptaţi spre Tine
Plâng şi zâmbesc că am ajuns la capăt
Eterna bucurie ce-o viaţă am visat-o!

Ajută-mă să fiu o stea aici
Pictată în întunericul vieţii
Să strălucesc în furtunoasa ceaţă
Împrăştiind mereu iubirea-Ţi divină.

miercuri, 29 octombrie 2008

Can i touch the sky?



Hmm...nu cred ca as fi putut cu altceva sa incep, decat cu fabulosul, sublimul, cel care-mi aduce o liniste deliranta aproape, in suflet: CERUL. Totul parca dispare cand il privesc, calmul ma insoteste si incep sa vad frumusetea lumii. Albastrul lui imi aduce bucurie,pace in mijlocul agitatiei acestei lumi mereu pe fuga, care parca nu mai vrea intre pentru cateva clipe in stand by.
Toate impedimentele acestei lumi palesc in fata acestei frumuseti, nimic nu poate fi mai fermecator si fascinant. Nici chiar suferinta nu e mai puternica,in fata Cerului parca e inexistenta si incepe sa merite a fi suportata cu demnitate. So... Cerul poate fi atins? Eu zic ca da, indiferent de ce suntem, ce aspiratii avem sau ce esecuri am intalnit, nu putem esua cand vine vorba de Cer. Viata are sens doar traita pentru un Salvator, Cel ce a luat tot ce a fost rau si prin dragostea Lui a vrut sa domneasca din nou Iubirea in noi. Uniti cu El, Cerul e prea aproape si viata abunda de fericire ireala si ilogica in umila noastra lume. Dar slava Lui ca nu trebuie sa investim doar aici, ci tot ce facem e pentru slava viitoare ce prin El,o mostenim.
Sunt Daniel si astept comments-uri din partea voastra, legat de ceea ce va da speranta. Voi reveni cu o poezie, cu o tema asemanatoare.