Roddick, infrangerea cea mai frumoasa si dureroasa. Dar capul sus, esti un campion!

Duminica trecută am văzut cel mai bun meci de tenis de când urmăresc acest sport. Deşi a fost cel mai tare şi uluitor meci, am rămas cu cea mai mare tristeţe şi părere de rău, la finalul lui. Am văzut cel mai frumos eşec al unui învingător, cel mai demn şi onorant. Am învăţat din nou ce înseamnă puterea şi ambiţia în viaţă, prin acest meci. Când nimeni nu credea şi nu îi dădea o şansă, el a închis gura lumii şi a arătat ce poate.
Numele acestui campion e Andy Roddick, sau cum îmi place mie să-i zic: A-Rod. Nu mi-am făcut prea mari speranţe, nici nu am crezut că va avea aşa o revenire, deşi tot speram de atâta timp. Jocul lui a fost perfect, cu lovituri noi şi reinventate, compensate de multă multă muncă în spate. Ce revenire frumoasă, ce atitudine şi ce dorinţă după victorie! M-a impresionat. Pot să zic, că Roddick a fost maestrul în partida asta. În acele momente, am fost foarte mândru că sunt fan A-Rod. Cât de mult am aşteptat asta. Şi dacă ăsta a fost ultimul meci ce-l văd cu el, va rămâne în amintirea mea, ca cea mai fantastică revenire.
Asta înseamnă să nu renunţi, să nu laşi nimic din jur să te înfrângă, ci să continui ce faci zi de zi, în speranţa că munca va fi răsplătita. De patru ani, continuă să încerce să revină şi rezultatul a venit. Eu personal, cred că nu se va opri aici. Acum e doar începutul…
De-atâtea ori în viaţă m-am lăsat înfrânt de circumstanţe ce aş fi putut să le evit. De asemenea, au fost momente în care pur şi simplu nu mai vedeam ieşirea. Simţeam cum toate armele slăbesc şi nu mai era nici o putere în mine să lupt. Dar Andy duminică, plin de sudoare şi epuizat la maxim, nu şi-a luat privirea de la ţinta lui. A căutat-o mereu şi îndrumat de ea, şi-a respectat drumul. Asta caut şi eu, acel scop ce mereu rămâne la fel de strălucitor. Nu-şi pierde din valoare şi din esenţă. Nu contează ce cred oamenii, doar noi înşine ne putem opri avântul. Dacă am câştigat lupta cu mine, victoria nu mai e aşa îndepărtată.
Ce mi-a plăcut de-a lungul anilor la Andy, e entuziasmul lui şi bucuria de a juca. Mereu i-a plăcut ce face, şi ăsta-i secretul în toate. Să descoperi ce te împlineşte şi să urmăreşti perfecţionarea acelui vis, trăindu-l zi de zi.
Aşadar, loialitatea mea rămâne pentru acest mare om. Nu am nevoie de o listă interminabilă de trofee şi recorduri doborâte. Nu… ci de un caracter aparte, plin de umor şi poftă de viaţă, neafectat de mândria şi aroganţa succesului. Rămâi aşa, nu te schimba, perfectionează-ţi jocul, dar rămâi tu.

Absolvire, un finish trecut cu bine, începerea unei alte curse

Ieri, 9 iulie 2009, s-a încheiat o etapă a vieţii mele, finalizarea celor 4 ani de studii dintr-o facultate. Privind în urmă, mi-e greu să cred că am ajuns aici, reuşind să înving atâtea lucruri ce păreau a fi de neatins. Orice victorie te bucură, dar te şi întristează, ştiind că nu vei mai trăi acele momente ce ţi-au adus-o. Victoria te face să vezi prin alţi ochi, să-ţi stabileşti noi obiective mai onorante, mai nobile şi pline de ţeluri şi mai grandioase. Nu ştiu dacă voi reuşi în tot ce mi-am propus, dar ştiu că lupta nu se încheie şi fiecare zi mă poate duce pe alte noi culmi. Înfrângerea cea mai mare mi-o pot cauza eu însumi şi fericirea cea mai mare depinde de alegerile şi disponibilitatea mea.
Îmi spunea în liceu, distinsul meu fost prof de mate, că îi place caracterul, comportamentul meu şi că voi reuşi multe în viaţă, mă vedea şi un absolvent de facultate.Interesant,nu? Alţii să creadă în mine mai mult decât propria mea fiinţă. Mă întreb acum, sunt absolvent; dar absolvent în etapele şi provocările vieţii sunt?
Nu ştiu acum, timpul o va dovedi. Şi dacă n-am fost, pot fi începând de acum.
S-au întâmplat multe în ultimele zile. A murit un artist, un învingător a eşuat, eu am absolvit. Iar în concursul vieţii apar noi etape. Timpul nu stă, ci râde de noi, ne dă o fărâma prăfuită din el, dar dacă o utilizăm bine vom râde noi la urmă, ridicând laurii veşniciei deasupra fiinţei noastre infime. Toate pentru că un Om ce nu era încadrat în limitele timpului, s-a murdărit pentru a nu mai fi noi un punct pe linia ridicolă a timpului, ci o foaie infinită fără frontiere.
E timpul schimbării, reorientării, reînnoirii şi reîmprospătării. Caut inteligenţa ce schimbă caracterul, dar fara Isus nici o inteligenţă nu are putere. Rămân ancorat în atotştiinţa Lui şi-nvăţ să lepad tot ce mă desparte de El.
"Inteligenţă plus caracter, adevăratul scop al educaţiei" - Martin Luther King Jr.
Apoi urmează cel mai adânc scop, al trăirii unei vieţi ce să duca înspre El. I want to be there...