duminică, 12 iulie 2009

Roddick, infrangerea cea mai frumoasa si dureroasa. Dar capul sus, esti un campion!



Duminica trecută am văzut cel mai bun meci de tenis de când urmăresc acest sport. Deşi a fost cel mai tare şi uluitor meci, am rămas cu cea mai mare tristeţe şi părere de rău, la finalul lui. Am văzut cel mai frumos eşec al unui învingător, cel mai demn şi onorant. Am învăţat din nou ce înseamnă puterea şi ambiţia în viaţă, prin acest meci. Când nimeni nu credea şi nu îi dădea o şansă, el a închis gura lumii şi a arătat ce poate.
Numele acestui campion e Andy Roddick, sau cum îmi place mie să-i zic: A-Rod. Nu mi-am făcut prea mari speranţe, nici nu am crezut că va avea aşa o revenire, deşi tot speram de atâta timp. Jocul lui a fost perfect, cu lovituri noi şi reinventate, compensate de multă multă muncă în spate. Ce revenire frumoasă, ce atitudine şi ce dorinţă după victorie! M-a impresionat. Pot să zic, că Roddick a fost maestrul în partida asta. În acele momente, am fost foarte mândru că sunt fan A-Rod. Cât de mult am aşteptat asta. Şi dacă ăsta a fost ultimul meci ce-l văd cu el, va rămâne în amintirea mea, ca cea mai fantastică revenire.
Asta înseamnă să nu renunţi, să nu laşi nimic din jur să te înfrângă, ci să continui ce faci zi de zi, în speranţa că munca va fi răsplătita. De patru ani, continuă să încerce să revină şi rezultatul a venit. Eu personal, cred că nu se va opri aici. Acum e doar începutul…
De-atâtea ori în viaţă m-am lăsat înfrânt de circumstanţe ce aş fi putut să le evit. De asemenea, au fost momente în care pur şi simplu nu mai vedeam ieşirea. Simţeam cum toate armele slăbesc şi nu mai era nici o putere în mine să lupt. Dar Andy duminică, plin de sudoare şi epuizat la maxim, nu şi-a luat privirea de la ţinta lui. A căutat-o mereu şi îndrumat de ea, şi-a respectat drumul. Asta caut şi eu, acel scop ce mereu rămâne la fel de strălucitor. Nu-şi pierde din valoare şi din esenţă. Nu contează ce cred oamenii, doar noi înşine ne putem opri avântul. Dacă am câştigat lupta cu mine, victoria nu mai e aşa îndepărtată.
Ce mi-a plăcut de-a lungul anilor la Andy, e entuziasmul lui şi bucuria de a juca. Mereu i-a plăcut ce face, şi ăsta-i secretul în toate. Să descoperi ce te împlineşte şi să urmăreşti perfecţionarea acelui vis, trăindu-l zi de zi.
Aşadar, loialitatea mea rămâne pentru acest mare om. Nu am nevoie de o listă interminabilă de trofee şi recorduri doborâte. Nu… ci de un caracter aparte, plin de umor şi poftă de viaţă, neafectat de mândria şi aroganţa succesului. Rămâi aşa, nu te schimba, perfectionează-ţi jocul, dar rămâi tu.

Niciun comentariu: