duminică, 10 mai 2009

Culori ceresti puse in noi...






Rar mi s-a întâmplat să-mi vorbească o reclamă, să-mi placă ceva la ea. De cele mai multe ori le detest şi fug de ele, schimbând canalul:D. Dar asta m-a marcat, m-a pus pe gânduri.
Nişte biluţe fragile, asta suntem noi, încercând să ne găsim drumul, sensul şi chemarea noastră. Cădem, ne ridicăm, stagnăm, dar mărşăluim încet spre destinul nostru final. Care ar fi acesta? Unii îl căutăm o viaţă şi nu-l descoperim. Investim în atâtea lucruri, şi la final, ne dăm seama că n-a avut nici un rost. Dar la fel, ne şi irosim prea mult şi apoi, regretăm ca nu ne-am străduit mai mult să vedem frumuseţea şi miracolul trăirii, al atâtor lucruri care merita atenţie.
Nu ştiu în totalitate ce caut, ce persoană vreau să fiu, dar ştiu că vreau să luminez pentru cineva, să răspândesc aroma cerului în jurul meu. Poate e cel mai dificil şi ridicol lucru, dar singurul care are valoare şi care merită tot efortul…
Sunt şi eu o mingiuţă din asta, minusculă, într-o lume rapidă şi neoprită. Nu ştiu care e următorul pas, dacă mă voi prăbuşi sau voi fi pe vârf. Ştiu doar că este Cine să mă ridice, să mă culeagă din ruinele ce le-am creat. El va restaura totul. Toate însă vin din mâna Lui şi sunt cârmuite de El. Vreau să răspândesc o dragoste curată, jertfitoare şi plina de compasiune. El a făcut-o, deşi nu meritam. Eu trebuie s-o fac pentru că El merită totul. Nu doresc să arăt ca o piatră , mereu gri şi plină de praful tristeţii. NU! Ci să fiu ca şi petalele unei flori ce se deschide sa aducă splendoare, ce face să răsară zâmbetul celor din jur. O biluţă colorată sunt şi eu, culoarea mea nimeni n-o poate lua, pentru că e darul meu primit de la El. So…haideţi să răspândim culorile dragostei lui Isus!!! Doamne, ajută-ne sa apreciem tot ce ai pus în noi şi să nu irosim preţioasele daruri ce le-ai pus în noi…

Un comentariu:

Lomaxx spunea...

foarte lung clipul pentru o reclama... ma asteptam la ceva mai profund la sfarsit :P
melodia o stiu, dar in alta varianta, probabil ca au facut-o mai lenta sa se potriveasca cu imaginile...

aa.. si foarte fain ce ai scris keep it up :)